Primăria Puchenii Mari

Blog➠ Sistemul de canalizare al comunei Puchenii Mari

În urma unei întrebări adresate Primarului Comunei Puchenii Mari de către un cetățean din Puchenii Mari referitoare la momentul în care vom avea o rețea de apă și canalizare în comună, am hotărât ca răspunsul să fie oferit în mod public, pentru a satisface astfel nevoia de informare a locuitorilor din comuna noastră. Astfel, vă putem spune că, sistemul de canalizare al comunei Puchenii Mari a fost construit din fonduri alocate din Bugetul de Stat între anii 2008-2012 și a constat în construirea a 3 stații de epurare în satele Pietroșani, Puchenii Moșneni și Puchenii Mici și aproximativ 7 km de rețea de canalizare.

În bugetul comunei Puchenii Mari, in 2012, în mandatul Primarului Constantin Negoi a fost alocată suma de 6 miliarde de lei pentru alimentarea cu energie electrică a stațiilor de epurare de la sistemul național.

După alegerile din iunie 2012, conducerea de atunci a Primăriei a considerat că nu este o prioritate rezolvarea necesităților de implementare a unui sistem de canalizare a localității și a redistribuit sumele de bani astfel alocate, către ceea ce dânșii au considerat prioritate: extinderea W.C-ului din Primărie, amplasarea unei statui a lui Decebal în curtea Primăriei, construirea unui troturar în fața sediului Primăriei, acum într-o avansată stare de degradare. Dupa alegerile din iunie 2016, au fost alocate sume pentru conectarea stațiilor de epurare la rețeaua de electricitate, avizul urmând să fie emis de Electrica până la sfârșitul acestei luni. Alimentarea propriu-zisă va fi realizată dupa finalizarea procedurilor de licitație și execuția lucrării.

Extinderea rețelei de canalizare la nivelul întregii comune se va putea realiza doar prin obținerea de fonduri europene, un kilometru de canalizare fiind cifrat la aproximativ 100.000 Euro. Comuna noastra nu a putut depune documentații pentru obținerea de fonduri finanțate de la bugetul Uniunii Europene, deoarece nefiind alimentate cu energie electrică stațiile de epurare nu funcționează, și în consecință întreg sistemul de canalizare este inoperabil.

Conditia obligatorie pentru depunerea unui proiect vizand extinderea sistemului de canalizare este ca ceea ce exista să fie operațional.

Stația de epurare de la Pietroșani