Primăria Puchenii Mari

Blog➠ Testarea lucrărilor de decolmatare a canalelor în urma ploilor din ultimele ore

Precipitațiile din aceste zile, în cadrul cărora, pe alocuri s-au înregistrat chiar și 50 de litri pe metru pătrat, le-am considerat un test de mare importanță pentru noi, prin prisma faptului că aveam nevoie să știm dacă acțiunile de decolmatare realizate până acum și-au atins scopul, sau nu.

Totodată, putem spune că mare parte dintre canalele aflate în administrarea Primăriei și decolmatate până acum, au preluat cu succes volumul mare de apă și am aflat care sunt zonele unde trebuie asigurată o capacitate de scurgere mai mare către principalele canale de deversare, Leaotul și Viișoara.

Principala problemă cu care comunitatea noastră se confruntă, este generată de băltirea apei de ploaie pe terenurile agricole și chiar în gospodării, însă numai acolo unde canalele construite în mod special pentru acest lucru, sunt impracticabile și nici nu se poate intra cu utilaje pentru reamenajarea lor.

Testarea lucrărilor de decolmatare a canalelor în urma ploilor din ultimele ore-2017-1Testarea lucrărilor de decolmatare a canalelor în urma ploilor din ultimele ore-2017-2Testarea lucrărilor de decolmatare a canalelor în urma ploilor din ultimele ore-2017-3Testarea lucrărilor de decolmatare a canalelor în urma ploilor din ultimele ore-2017-4Testarea lucrărilor de decolmatare a canalelor în urma ploilor din ultimele ore-2017-5Testarea lucrărilor de decolmatare a canalelor în urma ploilor din ultimele ore-2017-6