Primăria Puchenii Mari

Anunțuri anul 2020➠Cerem CNAIR să respecte dreptul la liberă circulație a cetățenilor din comuna Puchenii Mari

Suntem uimiți de disprețul manifestat de către reprezentanții CNAIR față de cei aproximativ 20 de mii de locuitori din comunele Puchenii Mari, Gorgota și Bărcănești prin amplasarea separatoarelor de sens pe D.N.1 fără a se ține seamă de propunerile făcute încă din 2016 de către primarii celor 3 localități, cu care inițial CNAIR au fost de acord, separatoare care practic nu doar separă 2 sensuri de mers ci separă de la Est la Vest aceste comunități.

Pentru amplasarea separatoarelor de sens nu a fost solicitată Primăriei Puchenii Mari niciun fel de autorizație sau acord, legislația creată parcă special pentru astfel de cazuri de către guvernele ultimilor ani le permite CNAIR și Ministerului Transporturilor să își emită singuri autorizații de construire punănd astfel în dificultate comunități întregi de cetățeni care nu au cunoștință de conținutul proiectelor.

În urma corespondenței purtate din 2016 cu CNAIR și Ministerul Transporturilor ne-au fost date asigurări că separatoarele de sens vor fi montate numai pe sectoarele de drum unde nu este permisă depașirea, respectiv peste liniile continue de marcaj rutier nu și peste cele discontinue. În acest caz, marcaj discontinuu aveam în zona blocurilor din Miroslăvești și în vecinătatea Primăriei, drumul către Piață și către Puchenii Mici-Odăile.

Am solicitat, din nou, CNAIR și Ministerului Transporturilor să respecte dreptul de circulație al cetățenilor prin amenajarea intersecțiilor și a unei treceri de pietoni la nivel în zona Primăriei.

Mai jos puteți vedea unul dintre răspunsurile Ministerului Transporturilor precum și un fragment audio din cadrul unei întălniri cu CNAIR găzduită în 2 februarie 2017 de Primăria Barcănești la care au fost prezenti primarii comunelor Puchenii Mari, Bărcănești, Gorgota, reprezentanți ai cultelor și ai societății civile.(https://www.facebook.com/watch/?v=471777402945945)